JURNAL DE VACANŢĂ!
După titlu aṭi fi tentaṭi să vă gândiṭi că am avut parte de o vacanṭă într-o destinaṭie exotică… sau poate într-una din faimoasele capitale europene? Vă dezamăgim, răspunsul e nu la ambele variante. Şi totuşi…am avut ocazia să vedem o ṭară aflată pe două continente! Da, aṭi ghicit, Turcia. Mai exact, capitala acesteia, Ankara.
Aventura noastră s-a desfăşurat sub umbrela acreditarii Erasmus pe care Liceul de Marinã o deṭine până în 2027. Astfel, prin intermediul proiectului Erasmus+ 2023-1-RO01-KA121-SCH-000131286, în perioada 21-25 aprilie 2025, 18 elevi ai liceului nostru însoṭiṭi de 3 cadre didactice, au desfăşurat activităṭi împreună cu elevii şi profesorii de la ÖZEL YÜKSELEN KOLEJİ ANADOLU LİSESİ.
Drumul până la destinaṭie n-a fost unul usor având in vedere distanṭa, mai ales prin prisma faptului că am ales green travel, dar peisajele pe care le-am putut admira au meritat toată oboseala. După parcurgerea celor peste 1000 km, iată-ne ajunşi in Ankara chiar în ziua de Paşte. Nu, n-am avut parte de ouă pe care să le ciocnim conform tradiṭiei dar am avut parte de cea mai călduroasă şi entuziastă primire. În scurt timp am ajuns la liceul în al cărui internat urma să fim cazaṭi în cele mai bune condiṭii-4 locuri de luat masa, piscină semiolimpică, sală de fitness, sală de sport, sală de muzică. Ne-am acomodat repede şi am plecat să explorăm împrejurimile, constatând cu uimire că Ankara se poate compara cu succes cu orice altă capitală- numărul zgârie-norilor fiind cea mai bună dovadă.
Săptămâna a început cu prezentarea celor doua unităṭi de învăṭământ şi a sistemelor de educaṭie din cele doua ṭări. Apoi am vizitat clădirea destinată exclusiv elevilor de liceu-săli de clasă, laboratoare de fizică, chimie şi biologie. Ne-am oprit în laboratorul de informatică pentru prima activitate, “The Role of Digital Education in Modern Learning” by ICT teacher. Activitatea, desfăşurată sub forma unui workshop cu titlul “Your Digital Footprint”, ne-a învăṭat să ne analizăm “urmele digitale” folosind Google Takeout & Trace My Shadow, să efectuăm o căutare sigură pe internet cu ajutorul Perplexity AI iar într-un final am creat un infografic interactiv despre siguranṭa digital folosind aplicaṭia deja cunoscută, Canva. După masa de prânz am continuat activităṭile, alături de elevii şi profesorii liceului gazdă- “What is 3D Printing & Why It Matters”. Ne-am bucurat deoarece unii dintre noi sunt la clase cu specializarea tehnician proiectant CAD iar liceul nostru, prin PNRR, a fost dotat în ultima perioadă cu imprimante 3D pe care abia aşteptăm să le folosim.Chiar dacă la activitate am lucrat folosind Tinkercad şi Fusion 360 Basics, aceste programe s-au dovedit foarte asemănătoare cu AutoCAD-ul pe care noi îl folosim la liceul nostru.
În cea de-a doua zi, în cadrul activităṭii de dimineaṭă- “Digital Art Tools Workshop: Use of digital illustration tools” am creat poveşti digitale sub forma unor postere (folosind Krita, Adobe Fresco, Procreate) care să reflecte cultura ṭării noastre, iar după-amiază am creat o poveste folosind inteligenṭa artificială(ChatGPT, Canva Magic Write, AI image generators), poveste în care am subliniat folosirea responsabilă a acesteia în educaṭie- AI in the Classroom: Introduction to AI tools.
Cea de-a treia zi a fost un adevărat regal de cunoaştere a partenerilor noştri. Ziua a început cu participarea la festivităṭile organizate cu ocazia dublei sărbători din data de 23 aprilie- Ziua Suveranităṭii şi Ziua Copilului Turc.În general, în această zi sunt organizate ceremonii solemne şi festivaluri ale copiilor, iar pentru o zi, copiii ocupă locuri in Parlamentul Republicii Turcia şi guvernează ṭara în mod simbolic. Ziua a continuat cu vizitarea oraşului- “Ankara City Tour-Walking through history” – obiectivele cele mai importante fiind reprezentate de Mausoleul Anitkabir, Castelul Ankara si Muzeul de Istorie.
Penultima zi a fost pentru mulṭi dintre noi poate cea mai plină de impresii şi fotografii, am vizitat pe parcursul întregii zile locuri impresionante din regiunea istorică Kapadokya. Am început periplul nostru cu Satul Göreme, care a fost votat drept unul dintre cele mai frumoase așezări rurale din lume. Cu fațadele lor de piatră, casele pe jumătate îngropate în rocile vulcanice ascund adevărate labirinturi subterane-priveliștea selenară ne fură imaginația! Provocarea următoare a fost un adevărat labirint, vechiul oraș subteran Kaymakli. Am explorat încăperile legate prin tuneluri înguste printre care am identificat încăperile folosite ca magazine, locuințe, un hambar de grâne, chiar și o cramă. Am continuat cu o incursiune în Avanos, o mică localitate, faimoasă datorită meșterilor olari, unde am vizitat un atelier de ceramică pentru a vedea la lucru unul dintre artizanii locului. Meșterul ne-a dat ocazia să ne murdărim pe mâini, modelând lutul după pofta inimii. După această experiență telurică, pornim din nou, drumul trecând pe lângă Râul Kizilirmak.Oprim scurt pentru a surprinde cadre perfecte cu Râul Roșu, apoi pornim cu sufletele pline spre Ankara.
Inevitabil, a venit şi ultima zi…Dimineaṭa ne-am revăzut cu deja prietenii noştri la o nouă activitate-“ AI & Fake News Workshop Game: Spot the Fake” care s-a finalizat cu un Kahoot Quiz despre dezinformarea online, iar după masa de prânz am continuat cu activitatea “AI Digital Storytelling with Web 3.0 Tools” finalizata cu crearea “Documentarul meu Erasmus” folosind Animaker AI şi Figma Jam. Săptămâna s-a încheiat cu o seară culturală în care ne-am prezentat reciproc cântece şi dansuri tradiṭionale.
Drumul spre casă a fost parcă mai scurt, toṭi fiind cu inimile si sufletele pline de oameni primitori si calzi, de locurile de poveste pe care le-am văzut, şi nu în ultimul rând de toate cunoştinṭele pe care le-am acumulat.
Cu speranṭa că v-a plăcut aventura noastră, vă aşteptăm în următoarea mobilitate!
articol erasmus Ankara aprilie 2025
Anexa 3 PO – ANKARA